Ei au inventat totul ca să te facă să uiți cine ești

Trăim într-o lume în care aproape tot ce ne înconjoară pare creat cu un scop clar: să ne facă să uităm cine suntem cu adevărat.

Au inventat boala ca să te facă să alergi mereu după vindecare exterioară. Ai uitat că puterea de a te repara vine din tine, nu dintr-o pastilă.

Au inventat banii și acum îți consumi toată viața alergând după ei. Ai uitat că adevărata valoare e energia ta, ceea ce creezi și ceea ce oferi.

Au inventat medicamentele pentru ca tu să devii dependent, să nu mai cauți cauza reală, să nu mai asculți ce îți spune corpul.

Au inventat școala ca să te învețe să memorezi și să execuți, nu să gândești și să visezi.

Au creat produse strălucitoare, ambalaje colorate, ca să-ți distragă privirea de la frumusețea ta și de la miracolul naturii.

Au inventat orașul ca să te rupă de ritmurile naturii. Au ridicat blocuri înalte ca să te țină departe de pământul care te vindecă.

Au făcut case în formă de cub, ca să blocheze fluxul tău creativ, să te țină într-o formă previzibilă, fără suflet.

Au inventat psihiatria modernă și au umplut manualele de diagnostic, ca să transforme oamenii sănătoși în „bolnavi” care trebuie „corectați”.

Au înlocuit mâncarea adevărată cu produse procesate, ca să îți slăbească mintea și trupul.

Au creat partide și culori politice, să îți dea iluzia că alegi, când de fapt te-au pus pe o bandă rulantă.

Au inventat televizorul ca să îți spună ce să crezi, pe cine să urăști, cum să te temi.

Au inventat marketingul și publicitatea, ca să îți vândă frica de „a nu fi suficient”.

Au creat distracții infinite, ca să te facă să uiți de tine, de ceilalți, de sufletul tău.

Totul e o mașinărie fin reglată, care te ține amorțit, confuz, mereu nemulțumit și gol pe interior. Te conving să trăiești în „nu pot”, „nu am”, „nu e pentru mine”.

Te-au învățat să crezi în loc să simți. Să cumperi în loc să creezi. Să bei și să amorțești în loc să trăiești tot ce e viu în tine.

Fugi de realitate, de responsabilitate, de propriul tău adevăr. Fugi pentru că nu te suporți singur, pentru că nu te cunoști.

Te minți. Te rogi fără să simți. Îl cauți pe Dumnezeu în exterior, deși el e în tine. Îți negi intuiția, te îndoiești de forța ta, crezi doar în realitatea pe care ți-o arată ecranul.

Doamne ferește să pui întrebări despre medicină, despre mâncare, despre energie, despre schimbările climatice. Doamne ferește să îți scoți mâinile de la ochi.

Pentru că, odată ce începi să vezi, totul se schimbă. Începi să simți. Începi să creezi. Începi să trăiești cu adevărat.