Recucerirea copilăriei pierdute

Într-o lume tot mai grăbită, în care zgomotul tehnologiei și agitația marketingului se insinuează în toate colțurile vieții, poate cea mai mare pierdere pe care o trăim, ca societate, este dispariția copilăriei. Nu ca etapă biologică, ci ca spațiu viu de libertate, de joacă autentică și de descoperire firească a lumii.

Astăzi, copiii sunt transformați, aproape programatic, în mici consumatori. Jucăriile din plastic care luminează și scot sunete „amuzante” nu vin din imaginația lor, ci sunt produse de o industrie care le oferă satisfacții imediate și le plictisește la fel de repede. Imaginația lor este înlocuită de o versiune fabricată, care nu le aparține.

Apoi vin ecranele. Tabletele, telefoanele, jocurile – toate sunt construite să-i capteze, să-i țină ocupați. Să nu fie niciodată „plictisiți”. Dar tocmai în plictiseală se naște adesea creația. În liniște, în momentele în care nu vine nimic din afară, se construiește lumea interioară a copilului.

Copilăria nu mai e un timp al libertății, ci unul al supravegherii. Părintele-elicopter, mereu prezent, le răpește șansa de a învăța singuri, de a greși, de a construi. Iar când ajung la adolescență, tot ce le mai rămâne e revolta. E singura formă prin care își pot reafirma identitatea.

Adevărata dramă e că nu mai lăsăm copilăria să fie. O înlocuim cu produse, cu reguli rigide, cu sisteme. Le luăm copiilor cel mai prețios dar: capacitatea de a visa, de a explora lumea cu ochii lor, nu printr-un ecran.

Ce putem face?

Să ne întoarcem la firesc.
Să le oferim copiilor grădini, lut, bețe, apă, animale.
Să-i lăsăm să se murdărească, să se plictisească, să inventeze.
Să nu le oferim răspunsuri înainte să fi pus întrebări.

Să recucerim copilăria. Pentru ei. Pentru noi. Pentru umanitate.